Călătorie printre ierburi și lumină

sursa imaginii

 

          Mi-a plăcut din clipa în care am citit titlul. Așa o văd pe Una, călătoare printre ierburi, aureolată de lumină și de șuvițele moi de păr blonduț, imposibil de domolit în codițe, mereu împrăștiate pe frunte și pe obraji. Și ați văzut cum niciodată părul nu-i deranjează pe cei mici, cât le place vântul în plete și cum numai noi, cei învechiți în rele, strigăm mereu dă-ți părul din ochi, iar ți s-a desprins agrafa?

Cartea, scrisă de Iulia Iordan și apărută de curând la editura Cartea Copiilor, e exact așa cum am presimțit: o poveste minunat și firesc spusă despre lumea verde și vie din jur. Luli, însoțită de cățelul ei, Norocel cel norocos, ne plimbă până la marginea pădurii și înapoi acasă, culegând mereu flori și buruieni de leac, amintind poezii de demult, rețete și jocuri pe care le-am recunoscut, pe alocuri, și eu. Am copilărit la țară, la bunici, aproape în felul descris de Luli – pădurea se vedea din grădină, plecam și veneam nestingherită, pătlagina – știau toți copiii din sat, e bună pe julituri, de urzică te ferești…

Ascunsesem cartea pentru ca Una s-o primească de Moș Nicolae. A găsit-o mai devreme, am citit-o deja de câteva ori.

Ce i-a plăcut cel mai mult Unei? Că Luli e fetiță, la fel ca ea. Că Luli are un prieten cățel. Că e plin de planșe botanice minunat desenate. Că ne dă atâtea idei de jocuri noi pe care să le încercăm. Că ne face poftă de plimbare pe afară și poftă de căutat alte și alte cărți. Că e o carte pe care poți s-o citești pe sărite, o pagină de ici, o pagină de acolo, căutând numai imaginile în care apare Norocel, sau numai poveștile despre flori galbene, sau numai paginile pe care scrie Luli.

E o carte care invită la joc, la căutare, care provoacă descoperiri în lanț. Ce mi-a plăcut mie? Că e o carte senină. N-aș ști cum altfel s-o descriu: Luli spune povestea unei lumi așezate, senine, frumoase în deplina ei simplitate.

De fapt, cred că aceasta e una dintre cărțile acelea puține și speciale despre care îți amintești și când crești mare. Le memorezi în copilărie, te umpli de farmecul lor, apoi crești, te lași copleșit de alte întâmplări și timpul trece. Dar de cărțile astea îți amintești chiar dacă le uiți. E destul o frază, un colț de pagină și simți cum totul se limpezește și-ți revine în minte. Ții minte fiecare detaliu, redescoperi cu încântare fraze întregi și fiecare relectură e ca o întoarcere acasă, într-o casă cu toate ferestrele deschise spre soare și spre joc.