Cărticelele vârstelor fragede

Există cărți pentru copii și există literatură pentru copii. Adesea, cărțile sunt bine făcute și slujesc, modest și onorabil, scopului lor:  acela de a informa sau de a amuza. Alteori, cărțile pentru copii sunt numai o găoace frumos colorată dar goală pe dinăuntru. Am răsfoit multe astfel de cărți, cu unele m-am păcălit și le-am cumpărat, pe altele le-am pus înapoi pe raft și-am trecut mai departe.

Literatura face însă un pic mai mult: construiește un om pe dinăuntru, modelează o minte trează și ascuțită care e gata să ia literatura aceea de păr, s-o scuture bine și s-o reinventeze, mereu și mereu. Asta cred că se întâmplă când citești, la orice vârstă, ”Cărticelele vârstelor fragede” ale Constanței Buzea. Sunt cărți pe care eu nu le-am avut, copil fiind, dar pe care le-am căutat pentru Una încă de pe vremea când eram studentă iar Una nici măcar închipuire nu era.

Le-am găsit printr-o întâmplare, la o librărie ”Cărturești”, am aflat apoi că ele erau reeditate minunat de editura ASCR, la Cluj-Napoca.

 

            E un set de cărticele care acoperă anii fundamentali, aceia în care se formează sau se de-formează micii cititori: între doi și șase ani se construiesc obișnuințe de lectură, se construiesc în căpșoarele lor lumi din cuvinte care fac lumea, în general, mai ușor de înțeles și de stăpânit. E drept că mari cititori se pot naște și mai târziu, dacă norocul le scoate în cale Cartea lor, aceea care le vorbește numai lor. Dar de ce nu le-am da copiilor un start bun de timpuriu, punându-le la îndemână, chiar de la început, literatură de bună calitate?

Constanța Buzea e scriitoare adevărată, născută iar nu făcută. Ea scrie poezie, nu doar texte abil versificate. Scrie inteligent, nuanțat, sărind din urma propriilor pași la fiecare pagină nouă. Scrie cald și empatic și provocator: provocator atât pentru copilul de 2, 3 ,4, 5 sau 6 ani cât și pentru adultul care-i citește.

În lumea cărților ei crește, an după an, o familie: Ioana, fetița care, în prima carte, are doi ani, primește un frate mai mic, se sărbătoresc aniversări, bunicul grădinărește alături de nepoțică, mama știe că, dacă vrea să fie ”răspupată de copii”, trebuie să aibă și ea ”un pic/inimioară de pitic”, fetița devine soră mai mare, o galerie nouă de personaje intră ușurel în scenă – Moș Foșniș (preferatul meu), Zgăibiță (alături de care trăiesc de cinci ani), Roboțâncul etc.

 

În primul volum, micile detalii de viață cotidiană sunt coloana vertebrală a textului: povestea ploii, a degețelelor, a sertarului cu hârtie și cu creioane de colorat. Pe ele crește carnea poetică: ”Un sertar e ca o cameră mică de tot, dar care nu are niciun geam și nicio ușă. Nu poate intra pe nicăieri lumina soarelui. Hai să spunem poezii.”

Și poezie va tot curge.

Ilustrațiile Mariei Brudașcă întregesc spectaculos textul și leagă vizual cele cinci volume într-un tot unitar. Risipite generos pe fiecare pagină, ilustrațiile păstrează ceva din densitatea creionului cerat sau din textura diafană a creionului cu efect de acuarelă. Totul cald și viu, ca să facă deodată prezentă o lume în care se copilărește de-adevăratelea, fără false naivități, fără clișee obosite și obositoare.

Ce-i cuceritor la cărțile acestea? Că nu-s făcute pentru memorare facilă, nu-s încărcate cu texte de recitat la serbare sau în fața rudelor, când se rostește inevitabilul ”Dar tu nu știi o poezie?” Sunt texte de pus în sertarele întunecate ale sufletului și-ale minții, sigur vor face ele acolo lumină.