Vrăji în bucătărie

           Când Una m-a întrebat, acum câteva zile, de ce nu ne deghizăm și noi de Halloween, i-am răspuns, cu toată sinceritatea, că n-o facem fiindcă Halloweenul a trecut și că putem să ne speriem unii pe alții la anul, dacă o să mai aibă chef. Ei bine, prin bunăvoința unor prieteni mai puțin căscați decât mine, am aflat la timp că de fapt ieri a fost ziua cu fantome, dovleci sculptați, vrăjitoare și pisici zburlite.

            Așa încât, pe ultima sută de metri, am mai putut să-i pregătesc Unei (și mie J) câte ceva de făcut/citit/jucat pe tema asta. Cum ideile îmi lipsesc întotdeauna, trebuie să le mulțumesc celor care au avut generozitatea să posteze din timp despre lucrurile frumoase pe care le lucrează sau descoperă la rândul lor:

·         lui giggles, pentru o serie de desene animate de care presimt că o să ne despărțim greu;

·         celor Două fete cucuiete pentru că ne-au prezentat o carte interesantă, potrivită cu tema zilei și ”nepotrivită” pentru că se joacă așa de fain cu stereotipiile legate de vrăjitoare și de pisicile lor; tot fetelor cucuiete pentru craftul cu vrăjitoarea, mi-a plăcut la nebunie din clipa în care l-am văzut;

·         Veronicăi de la Activități pentru copii, unde am văzut o vrăjitoare irezistibilă și-o pisică pe măsură.

Halloweenul nostru a fost în bucătărie. Plănuiserăm, fără legătură cu sărbătoarea asta, să punem gogoșari în borcane, după o rețetă pe care mi-a dictat-o mama la telefon. Până la urmă, s-au legat toate frumos. Întâi am făcut punguța pentru dulciuri pe care am văzut-o la Două fete cucuiete. Am ronțăit turtă dulce, am spălat gogoșarii împreună cu Una, i-am tăiat, apoi am făcut vrăji în oala cu sos de bulion.

Cât s-a uitat Una la câteva episoade cu Meg, Mog și Owl, am pus totul în borcane apoi am făcut și noi o mătură ca a lui Meg, doar-doar ne-om lua zborul spre luna plină.

Înainte de somn, cititul nostru a fost în franceză, dintr-o revistă pe care o cumpărăm frecvent de la magazinele de presă din Kaufland, Carrefour etc. și care se numește ”Histoires pour les petits”.

 Am început s-o colecționăm cu câțiva ani în urmă, când Una cerea povești noi cu o viteză amețitoare. ”Histoires pour les petits” a fost soluția salvatoare: ieftină, pe atunci incredibil de ieftină comparativ cu alte cărți pentru copii pe care le găseam pe piață; tipărită pe hârtie de bună calitate; foarte frumos și divers ilustrată, mult mai frumoasă decât obișnuitele cărți românești pentru copii; densă, pentru că ne aducea trei povești noi în fiecare număr; bine scrisă, așa încât puține au fost textele pe care nu le-am citit cu plăcere.

Aseară am recitit o povestioară pe care Una o știe de mică dar pe care s-a bucurat s-o audă din nou: ”Un monstre pour de vrai”. Așa am adus în scenă personajele de Halloween: monstrul, Krapouto, și vrăjitoarea.

Krapouto e un pui de monstru care se sfiește să iasă în lume pentru că știe că îi va îngrozi pe ceilalți. Numai în timpul unui carnaval de stradă se pierde în mulțime și se distrează ca nimeni altul.

În mijlocul veseliei generale o cunoaște pe Camille, o mică vrăjitoare înlăcrimată, care nu se poate distra din cauza piciorului ei pus in gips.

Krapouto o poartă pe umeri tot restul sărbătorii și devin, astfel, nu numai sufletul petrecerii, ci și foarte buni prieteni.

Camille îl invită pe Krapouto la ziua ei și toate grijile lui Krapouto că va fi singurul altfel se risipesc atunci când citește anunțul lipit de Camille pe ușa de la intrare: ținuta e obligatorie, toți invitații vor fi costumați în monștri!

        

                     A fost acesta un adevărat Halloween? N-aș zice, de vreme ce eu încă n-am o pălărie dintr-aceea neagră de vrăjitoare, la care visez de când l-am citit pe Bulgakov. Ce-a reținut Una? Ca de Halloween  mâncăm turtă dulce, că în materie de magie tot îngerii și zânele îi plac mai mult.