Ziua lui Pippi

          Sâmbătă am sărbătorit-o pe Pippi. Primul volum așa se termină, cu un capitol extraordinar în care e povestită petrecerea din Căsuța Villekulla. Pippi cea neșcolită stă toată noaptea trează ca să scrie cu mâna ei invitațiile, copiii se pregătesc emoționați pentru eveniment. Singuri în casa mare, fără părinți sau animatoare care să le spună când, cât și cum să se distreze, ei știu cum trebuie să decurgă totul – ”domnii” le conduc pe ”doamne” la masă, se mănâncă prăjituri cu forme ciudate, se bea ciocolată caldă cu frișcă.

N-am avut un pod cu stafii să explorăm, dar am avut ciocolată fierbinte și frișcă, și biscuiți pe post de prăjituri. Una și-a pus ciorapi cu dungi și tricoul grozav pe care ni l-a dăruit, astă-vară, Picturici. (Picturici are degete magice și-un suflet încălzit de doi prunci minunați, așa încât sigur o să vreți să vedeți și alte minunății ieșite din mâinile ei.)

 

 

Și noi am primit cadouri de ziua lui Pippi – Una un lup gri, eu și Petru o cutie maaare în care a îndesat Una jucării din casă. Așa am ajuns să discutăm despre cadouri – o discuție care a început trist și s-a terminat senin. Prețul seninătății a fost prima scrisoare pe care i-am scris-o vreodată Moșului. Una a stat lipita de mine de la început până la sfârșit, aproape fără să respire:

Dragă Moș Crăciun,

Mă mai ții minte? Da? Știu, am crescut, am doi prunci minunați acum dar sigur îi cunoști și pe ei. Știi că Una mea crede în zâne, deși nu le-a văzut niciodată. Spune că nu mai crede în Moș Crăciun, pentru că a văzut o mulțime de moși mărunți, neinspirați, oameni obișnuiți care-ți poartă costumul și-ți fac de ocară numele.

Eu cred că Una crede în Moș Crăciun, adică în bucuria de a dărui. Dar e tare tristă acum, și eu sunt tristă lângă ea fiindcă trăim vremuri ciudate... Adulți lipsiți de imaginație le spun copiilor că se pot bucura de Craciun și de daruri numai dacă îndeplinesc anumite condiții: numai dacă-s exemplar de cunimți, numai dacă mănâncă tot, numai dacă dorm la prânz, numai..., și numai... și numai, și lista e luuuungă tare. Prea lungă ca s-o scriu aici. Nu-i așa că-o o prostie?! Cine-a mai pomenit cadouri condiționate?! Uite, mie nu mi-a întins nimeni un buchet de flori spunându-mi: ”Ți le ofer din toată inima, dar numai dacă îmi spune mama ta că ai spălat vasele toată săptămâna! Da?”

Dar vezi, asta li se întâmplă copiilor an de an, și mulți dintre ei ajung să simtă că nu merită să se bucure de Crăciun, că nu-s destul de buni ca să merite ceva frumos.

Așa încât, dragă Moș Crăciun, te rugăm ca anul acesta să fii de partea copiilor și să nu le mai aduci decât daruri de drag, nu daruri condiționate. Nu-i mai ajuta pe adulții lipsiți de imaginație să semene tristețe și îndoială în sufletul copiilor!

                                                                                 Cu drag,

                                                                             Andru și Una