18 nov. 2012

Aventurile lui Arik


            Tentația de a-i citi Unei cărțile copilăriei mele a fost mereu mare. Am vrut s-o împrietenesc cu Arpagic, cu Habarnam, cu Dora-Minodora și Luna-Betiluna de parcă aș fi vrut s-o împrietenesc, peste timp, cu copilul care-am fost. În același timp însă, dreptul de a avea cărțile propriei ei copilării mi se pare mai important.
Așa a ajuns în casa noastră Arik, un anti-erou simpatic și țepos. Astă-vară am citit cu Una ”Aventurile lui Arik” semnate de Ioana Nicolaie, ilustrate de Mihail Marian și publicate de editura Corint Junior în 2008. E vorba despre o carte cu puzzle, un basm modern în care vechiul și noul fac casă bună: eroii își primesc mesajele pe ecrane magice pe care fac clic, însă zestrea prințeselor e formată tot din bijuteriile cunoscute – un inel, doi cercei, o brățară, iar toată aventura se termină, așa cum ne-am aștepta, cu o nuntă.


”Arik e mic și cu botic/ Și are țepi și-n ochi mărgele”, e blajin, casnic și sperios și tocmai lui îi vorbește, dintr-un ecran magic, Domnul Timp, vestindu-i că fraților lui li s-a pierdut urma în țara Viespilor de Fum. Micul Arik trebuie deci să părăsească universul familiar al curții sale și să pornească într-o călătorie căreia, deși e vorba de-un arici, nu-i putem spune decât inițiatică.
Întâlnirea cu șoricelul Nasuri Cârne e memorabilă: înspăimântat de-un foșnet din tufișuri, Arik aleargă să se ascundă într-o scorbură, cade pe burtă într-un stup de albine, aleargă să se salveze și leșină, ”murdar și tremurând”, după un dâmb. Încă amețit, îl zărește aplecat deasupra-i pe cel ce-i va deveni tovarăș de drum. Prima lor conversație pare un ritual cavaleresc rescris în registru parodic. Fiecare se prezintă:

”Eu sunt Arik, mestec salată,

Sunt indignat de ce îmi spui

Eu șoareci n-am vânat vreodată

Și cred că-n toate sunt un domn!

Nu te-aș atinge nici în somn!

Tu ce-ți închipui, Față-Lată?”


”Sunt Nasuri-Cârne. Mă mândresc

Că știu să cânt la frunze, flori.

Cu dinții ăștia tot cioplesc

Un fluier ce să dea fiori...

Căci mare-artist mă socotesc!

Mă lupt cu păpădii înguste,

Le modelez atent tulpina,
Concerte dau cu foarte fina

Și augusta mea făptură,

Ronț, ronț, țin flautul în gură

Și-aplauzele vin în val

Și-s aclamat fără măsură...

Nu mint, Arik, eu n-am egal!”


Și Nasuri Cârne are o misiune, primită de la Prințesa Florii de Cireș – trebuie să dea de urma bijuteriilor ei furate. Acela care le-ar aduna pe toate la un loc, ar putea-o lua de soție iar Prințesa tremură la gândul că Viespile de Fum pun la cale răpirea ei...
Astfel începe o aventură care-i poartă pe cei doi prin Ciocolateria lui Moș Cârț, prin cotloanele complicate ale palatului Viespilor de Fum, unde Arik își regăsește frații (”Cu ochii-n lacrimi, micu-Arik/ Buimac și bucuros deodată/ Lacătele rupse: Înc-un pic/ Și-o să mâncăm toți ciocolată...”) și de unde sunt salvați de însuși Domnul Timp. Arik e ridicat la rangul de Voinic și, desigur, se căsătorește cu Stăpâna Florii de Cireș.
Ce i-a plăcut Unei? Ritmul susținut al poveștii, succesiunea rapidă de întâmplări și evenimente. Cu Arik n-ai timp să-ți tragi sufletul, ești aruncat dintr-un episod în altul însă finalul e tihnit, fericit, ca o albie care adună și liniștește toate apele poveștii.
I-au plăcut personajele – Arik, eroul cel stângaci, fricos dar atât de simpatic, Moș Cârț – Marele Maestru al Ciocolatei, Stăpâna Florii de Cireș, Nasuri Cârne, tăunul Zum, Viespile de Fum. Dintre toate, sigur că Stăpâna Florii de Cireș i-a fost cea mai dragă, doar ea poartă bijuteriile, însă și Arik i-a vorbit pe limba ei. I-a vorbit despre vulnerabilitate, despre ce înseamnă să fii cu adevărat curajos – să-ți fie teamă, dar să reușești să-ți învingi teama și să faci ce trebuie. În felul ei, și Una e un mic Arik și a-l vedea pe Arik ridicat la rangul de Voinic a fost un soi de validare a propriei ei firi.
Să vedem... ce i-a mai plăcut? Ciocolata, abundența de dulciuri! Să cazi, precum Arik, într-o lume de ciocolată, să termini cartea într-o cofetărie... ah, dulce deliciu!

I-a plăcut puzzle-ul care însoțește cartea – am încercat eu să-l reconstitui pentru poză, dar nu mi-au mai ieșit piesele la numărătoare.

 

Așadar, dacă aveți în jur cititori pasionați de poezie, pe care nu-i sperie o carte ceva mai sofisticată stilistic și lexical, ”Aventurile lui Arik” ar putea fi o alegere bună.

4 comentarii:

  1. Andru, tot articolul l-am citit cu sufletul la gura si numai zambete, ceea ce inseamna ca imi place foarte, foarte mult, atat felul in care scrii, cat si cartea recenzata. O caut si o pun pe lista noastra, mi se pare superba.
    Iti multumim inca o data si pentru aceasta recomandare minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camelia, mie mi-e tare draga cartea, m-as bucura sa-i placa si M-ei. Una a avut nevoie sa-i mai explic pe ici, pe colo cate-un cuvant, lexicul nu e intotdeauna cel uzual, dar povestea a urmarit-o, personajele le-a iubit...

      Va imbratisez, sa aveti o saptamana vesela si inspirata!

      Ștergere
  2. Avem si noi cartea, nu am citit-o inca pentru ca e destul de lunga si nu o pot citi intr-o seara si nici nu intelege ca citim fragmentat, pana se termina, asa ca deocamdata sta in biblioteca si asteapta sa mai creasca. Insa e foarte draguta, iar ideea de a o asocia cu un puzzle e foarte ingenioasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie mi-a placut mult ideea cu puzzle-ul! A prins bine si la Una. Cartea o vad si eu pentru copii un pic mai marisori, poate si un pic obisnuiti cu poezia. Si castiga muuult din lectura expresiva, facuta cu voce tare! Sa vezi ce coregrafii onsotesc la noi cititul, ce efecte speciale! :))

      Ștergere