Aventurile lui Arik

            Tentația de a-i citi Unei cărțile copilăriei mele a fost mereu mare. Am vrut s-o împrietenesc cu Arpagic, cu Habarnam, cu Dora-Minodora și Luna-Betiluna de parcă aș fi vrut s-o împrietenesc, peste timp, cu copilul care-am fost. În același timp însă, dreptul de a avea cărțile propriei ei copilării mi se pare mai important.

Așa a ajuns în casa noastră Arik, un anti-erou simpatic și țepos. Astă-vară am citit cu Una ”Aventurile lui Arik” semnate de Ioana Nicolaie, ilustrate de Mihail Marian și publicate de editura Corint Junior în 2008. E vorba despre o carte cu puzzle, un basm modern în care vechiul și noul fac casă bună: eroii își primesc mesajele pe ecrane magice pe care fac clic, însă zestrea prințeselor e formată tot din bijuteriile cunoscute – un inel, doi cercei, o brățară, iar toată aventura se termină, așa cum ne-am aștepta, cu o nuntă.

”Arik e mic și cu botic/ Și are țepi și-n ochi mărgele”, e blajin, casnic și sperios și tocmai lui îi vorbește, dintr-un ecran magic, Domnul Timp, vestindu-i că fraților lui li s-a pierdut urma în țara Viespilor de Fum. Micul Arik trebuie deci să părăsească universul familiar al curții sale și să pornească într-o călătorie căreia, deși e vorba de-un arici, nu-i putem spune decât inițiatică.

Întâlnirea cu șoricelul Nasuri Cârne e memorabilă: înspăimântat de-un foșnet din tufișuri, Arik aleargă să se ascundă într-o scorbură, cade pe burtă într-un stup de albine, aleargă să se salveze și leșină, ”murdar și tremurând”, după un dâmb. Încă amețit, îl zărește aplecat deasupra-i pe cel ce-i va deveni tovarăș de drum. Prima lor conversație pare un ritual cavaleresc rescris în registru parodic. Fiecare se prezintă:

”Eu sunt Arik, mestec salată,

Sunt indignat de ce îmi spui

Eu șoareci n-am vânat vreodată

Și cred că-n toate sunt un domn!

Nu te-aș atinge nici în somn!

Tu ce-ți închipui, Față-Lată?”

”Sunt Nasuri-Cârne. Mă mândresc

Că știu să cânt la frunze, flori.

Cu dinții ăștia tot cioplesc

Un fluier ce să dea fiori...

Căci mare-artist mă socotesc!

Mă lupt cu păpădii înguste,

Le modelez atent tulpina,

Concerte dau cu foarte fina

Și augusta mea făptură,

Ronț, ronț, țin flautul în gură

Și-aplauzele vin în val

Și-s aclamat fără măsură...

Nu mint, Arik, eu n-am egal!”

Și Nasuri Cârne are o misiune, primită de la Prințesa Florii de Cireș – trebuie să dea de urma bijuteriilor ei furate. Acela care le-ar aduna pe toate la un loc, ar putea-o lua de soție iar Prințesa tremură la gândul că Viespile de Fum pun la cale răpirea ei...

Astfel începe o aventură care-i poartă pe cei doi prin Ciocolateria lui Moș Cârț, prin cotloanele complicate ale palatului Viespilor de Fum, unde Arik își regăsește frații (”Cu ochii-n lacrimi, micu-Arik/ Buimac și bucuros deodată/ Lacătele rupse: Înc-un pic/ Și-o să mâncăm toți ciocolată...”) și de unde sunt salvați de însuși Domnul Timp. Arik e ridicat la rangul de Voinic și, desigur, se căsătorește cu Stăpâna Florii de Cireș.

Ce i-a plăcut Unei? Ritmul susținut al poveștii, succesiunea rapidă de întâmplări și evenimente. Cu Arik n-ai timp să-ți tragi sufletul, ești aruncat dintr-un episod în altul însă finalul e tihnit, fericit, ca o albie care adună și liniștește toate apele poveștii.

I-au plăcut personajele – Arik, eroul cel stângaci, fricos dar atât de simpatic, Moș Cârț – Marele Maestru al Ciocolatei, Stăpâna Florii de Cireș, Nasuri Cârne, tăunul Zum, Viespile de Fum. Dintre toate, sigur că Stăpâna Florii de Cireș i-a fost cea mai dragă, doar ea poartă bijuteriile, însă și Arik i-a vorbit pe limba ei. I-a vorbit despre vulnerabilitate, despre ce înseamnă să fii cu adevărat curajos – să-ți fie teamă, dar să reușești să-ți învingi teama și să faci ce trebuie. În felul ei, și Una e un mic Arik și a-l vedea pe Arik ridicat la rangul de Voinic a fost un soi de validare a propriei ei firi.

Să vedem... ce i-a mai plăcut? Ciocolata, abundența de dulciuri! Să cazi, precum Arik, într-o lume de ciocolată, să termini cartea într-o cofetărie... ah, dulce deliciu!

I-a plăcut puzzle-ul care însoțește cartea – am încercat eu să-l reconstitui pentru poză, dar nu mi-au mai ieșit piesele la numărătoare.

 

Așadar, dacă aveți în jur cititori pasionați de poezie, pe care nu-i sperie o carte ceva mai sofisticată stilistic și lexical, ”Aventurile lui Arik” ar putea fi o alegere bună.