Lupii II. Chemarea sălbăticiei

            Nu, nu ne mutăm în pădure! Să spunem însă că  încercăm să încolțim subiectul favorit al Unei, lupii.

            Una n-a mers vineri la grădiniță. Ziua noastră a început așa:

            Ideea am găsit-o pe rafturile celor de la Counting Coconuts și mi-a plăcut pentru simplitatea ei: un puzzle nepretențios, un zar. Piesele se așază pe planșă în ordinea hotărâtă de zar. Cu un lucru simplu poți să faci orice dorești. Noi am mai folosit procedeul acesta și prin vară, când am discutat despre insecte, sau de curând, când a venit vorba despre părțile unei plante.

            De astă dată, i-am pregătit Unei imaginea unui lup, iarna. Sigur că nu e o problemă să compună un puzzle din șase piese, dar i-a plăcut să folosească zarul și să discutăm despre lupi. Despre faptul că sunt mamifere mari, carnivore, despre locul unde trăiesc, despre blana lor care-și schimbă culoarea în funcție de anotimp și despre proverbul cu lupul care-și schimbă părul, dar năravul ba. Generalitățile…

            Am mers apoi la Muzeul de Științe Naturale. Una a mai fost acolo, e chiar într-un parc și-n timpul verii ne e foarte ușor să intrăm și la muzeu. Una cunoștea dioramele. Pază însă, figurina cu care se joacă mult Una, era acolo pentru prima oară și-a fost un moment extraordinar acela în care s-a întâlnit cu haita lui. Au urlat a salut și și-au povestit câte-n lună și în stele.

Ne-am uitat la lupii expuși și-am încercat să strecor, în discuție, cât mai multă informație. Ne-am uitat la felul în care a fost reconstituit habitatul lor, ne-am dus la cel al căprioarelor, la cerbi și la ciute și ni i-am imaginat pe toți în pădure, în același scenariu – căprioara cu urechile ciulite a simțit, de fapt, apropierea lupului și e gata s-o ia la fugă, lupul acesta adulmecă prada și se furișează mai aproape.

Mă gândeam că Una va fi revoltată că lupul vânează, mi-o și închipuiam servindu-i o friptură adusă de acasă numai ca să lase căprioarele în pace. Ei bine, nu – copila a priceput că lupul nu e rău, la fel cum nici bun nu e; e pur și simplu un animal care vânează pentru supraviețuire și am răsuflat ușurată că a înțeles și Una legea asta aspră a sălbăticiei.

Întoarse acasă, ne-am uitat la un film scurt care-a completat vizita la muzeu.

            În câteva zile, Una a crescut mult în mintea mea. De fapt, a crescut în cele câteva ore când ne-am plimbat singure prin oraș. Una e fetiță mare, nu mai e copilașul pe care îl scoți la plimbare, e fetița cu care te plimbi. Una cotrobăie pricepută prin rafturile magazinelor cu mărunțișuri, turuie fără oprire, își bea veselă ciocolata fierbinte și-și strecoară mâna rece în buzunarul tău, ca să se încălzească. Ține pasul cu tine pe străduțe, se oprește brusc să culeagă nu știu ce frunză, croiește povești făăără sfârșit din orice.