6 nov. 2012

Pregătirea pentru scris


         Când, în vară, educatoarea Unei m-a întrebat dacă sunt de acord ca fetița mea miiiică, mică să înceapă a învăța scrisul de mână, m-a trecut un fior pe șira spinării. Am realizat cât de repede cresc pruncii și cât de greu creștem uneori noi, părinții. S-o văd pe Una rotunjind litere mi se pare și acum o imagine desprinsă dintr-un episod viitor al filmului în care trăiesc eu. Iar între timp șocul s-a mai atenuat, am fost lângă ea în timp ce muncea să-și scrie singurică numele cu litere de mână, am și încercat să-i mai temperez entuziasmul ca să poată rezista perioadei de lucru la semnele grafice – odioasele (dar cumva necesarele) puncte și liniuțe de toate felurile.

            De ce am fost așa de rezervată? Pentru că știu că scrisul cere o motricitate fină bună, iar Una nu excelează la capitolul acesta. Cere migală, concentrare, răbdare înainte de a deveni o a doua natură. Una urăște orice e repetitiv.

            Am știut însă că începând acum scrisul de mână, fără grabă, fără presiunea performanței și mai ales fără note sau calificative, drumul spre un scris frumos o să fie mai lin.

De fapt, pregătirea pentru scris a început, la noi, de multă vreme. Iată ce am folosit și ne-a plăcut.

Pe la 3 ani, această lucrare de la editura Prut: ”Ne pregătim de orele de  scris și citit.” A fost prima lucrare de tipul scrii&ștergi, așa încât Una a fost absolut cucerită. Am văzut că editura o recomandă copiilor peste 4 ani, dar dacă ei cunosc deja culorile, formele geometrice cele mai simple, raportul mare/mic etc. se vor plictisi cu siguranță lucrând. Paginile au format mare, sunt frumos colorate, aerisite iar magneții au fost folosiți și răsfolosiți. De curând au migrat pe frigider, de unde, în mod misterios, dispar unul câte unul. Tare-aș vrea să știu spre ce paradis al magneților își croiesc drum, de nu le pot da niciodată de urmă, oricât m-aș strădui!
 

Anul trecut am descoperit o cărticică extraordinară de la editura Aramis, ”Modele care mă înconjoară”, apărută în colecția ”Contururi amuzante”. Concepută după același principiu, scrii&ștergi, a ținut-o multă vreme ocupată pe Una. Reînnoim periodic markerul pe bază de apă.

 
 
 
Toamna aceasta am cumpărat, de la un magazin de cartier, un caiet de lucru de care Una s-a îndrăgostit nebunește. N-am găsit nicăieri menționat producătorul, tare aș fi vrut să vă ofer referințe mai clare. Principiul e același ca la lucrările anterioare: scrii&ștergi. Conține toate literele alfabetului românesc și va fi, probabil, instrumentul pe care o să-l folosim frecvent pentru ca Una să exerseze scrisul de mână.
 
 

În plus, am printat, de-a lungul timpului, destule fișe de conturat și de colorat de felul acestora. De fapt, am folosit mai multe materiale de la kidsunder7.com, mai ales fișele de lucru pentru învățarea literelor. Găsiți aicispre exemplu, linkuri spre o mulțime de fișe de lucru pe care autorii le propun numai pentru litera Aa. Noi am folosit și textele sau cuvintele de pe fișe pentru exerciții scurte de învățare a limbii engleze – sunt acolo multe poezioare sau selecții de cuvinte prin care am trecut împreună cu Una.

            Ce alte materiale credeți că sunt folositoare în învățarea scrisului?

7 comentarii:

  1. Andru, ce materiale frumoase si atragatoare! Multumim mult pentru recomandari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Carticica de la Aramis a mers si la noi de minune. Cu scrisul noi am inceput folosind pachetele cu litere de pe Confessions of a Homeschooler. La gradi au inceput in grupa mare sa faca exercitii de scriere, clasicile liniute pe caietul de matematica. Acasa nu vrea sa faca dar acolo scrie destul de mult. Am rugat educatoarea sa-mi arate caietul ei ca sa ma conving.
    Imi place foarte mult cartea cu literele de mana. Maria imi tot zice ca vrea sa scrie de mana in ultima perioada. Tare as vrea sa o cumpar si eu. Stii unde as mai putea sa o gasesc? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi am fost tare norocosi pentru ca pana anul acesta, grupa Unei a fost una mixta - cand Una a inceput grupa mica, jumatate dintre copii faceau grupa mijlocie si au pastrat strucutra aceasta mixta pana au plecat cei mari la scoala. Asa ca Una (la fel ca marea majoritate a colegilor ei) a prins multe lucrui din zbor de la activitatile celor un pic mai marisori. Cred ca de asta vrea acum educatoarea sa le introduca scrisul de mana, pentru ca semnele grafice, literele mari le-au cam facut anul trecut.

    Cu semnele grafice e vesel si la noi, acasa n-are rabdare nici 3 secunde, drept e ca nici nu insist deloc. La gradinita umple constiincioasa pagina, ma si mir cum poate! :)

    Caietul acela de lucru e cumparat de la un magazin de cartier de la noi... Nici n-as sti cum sa ti-l recomand, eu insami l-am vazut din greseala/printr-un noroc in vitrina. Poate la un magazin de produse ieftine de la voi? Sau la un magazin cu produse chinezesti? Scrie pe el ca ar fi facut in china si cam atat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am gasit caietul aici: http://www.mini-store.ro/rechizite-scolare/caiet-specialeu-scriu-alfabetul-/id-61.html dar pretul e exagerat, eu l-am cumparat cu 23 de lei, daca nu ma insel, oricum foarte aproape de 20 de lei.

      Ștergere
    2. http://www.cautareduceri.ro/deal1A9237?fl=list9/i456 - aici par sa aiba o oferta mai buna. N-am comandat niciodata de la ei, asa incat nu-ti pot spune cat sunt de seriosi...

      Ștergere
    3. Multumesc mult.
      Noi la gradi semne grafice facem si literele mari de tipar, sau cel putin asa stiu eu :)
      Maria a gasit acasa un caiet de al meu din clasa I si nu mai imi da pace acum :)
      O sa ma duc sa vad daca il gasesc prin zona, daca nu o sa incerc sa-l comand de pe net. Nu am mai vazut modelul asta pana acum si mi se pare ideal.

      Ștergere