Când ești Frate mai Mic, ghinionul (sau norocul?) tău e că ți se citesc adesea
cărți peste puterea ta
de înțelegere. Pe Petru,
Apolodor l-a învățat rutina lecturii înainte de somn: seri la rând s-a foit pe lângă noi în timp ce-i citeam
Unei, probabil că textul n-a fost pentru el decât dulce legănare… Petru își tot căuta locul, uneori
mi se cuibărea în brațe, somnoros și atent, alteori adormea cu spatele lipit de mine, iar eu
și Una continuam să citim în surdină. Acum știe că seara citim, își aduce și el cartea în pat sau încearcă să fie cât mai aproape de
cartea noastră. Și de cele mai multe ori adoarme ascultând.
De fiecare dată când deschideam
Apolodorul nu puteam să nu-mi imaginez figurinele pe care le-ar fi modelat
Camelia – cămila Suzi, și ariciul cel darnic cu propriile-i ace, și maestrul
Domilasolfa și toată familia de la circ a lui Apolodor, apoi pinguinii din
Antarctica. Noi am suplinit cu spectacole improvizate, la care Petru participă
așa de entuziast încât mă păcălește până și pe mine: ai
spune că pricepe exact cât Una, fiindcă mimează convingător toate reacțiile și gesturile ei.
Scena 1
Le citesc din mijlocul camerei, în picioare, ca și cum aș sta pe o scenă. Gesticulez larg,
îmi modific vocea.
Pe pat, spectatorii mei țipă, aplaudă, se tăvălesc, râd, sar, se rostogolesc.
Eu: Ce-a mai pățit Apolodor, o să aflați în spectacolul viitor!
Una: Mai vrem, mai vreeeem!
Petru: Daaaaaa!
Scena 2
Citim schimbul de replici dintre Apolodor și matrozii de pe
Meteor. Una e un Apolodor care hohotește de râs la fiecare propoziție. Ca să se facă mai bine auzită, a adus pentru ea
și pentru Petru
tuburi de hârtie în chip de portavoce. Petru intră în joc, țipă încântat în tubul lui de hârtie.
Scena 3
În picioare pe pat, Una declamă ”Imnul de slavă pentru Apolodor, primul
pinguin cosmonaut”. Eu îi servesc drept sufleur. Lângă ea, Petru se aruncă pe pat
la sfârșitul fiecărui vers, apoi sare din nou în picioare, și tot așa:
Una: ” Trăiască lipsa de palton!”
Petru: Buf!
Una: ”Trăiască bunul biscuit!”
Petru: Buf! (…)
Una: ”În fine, toate să trăiască!”
Petru: Buf!
Esti adorabila, Andru! M-as transforma in licurici sa asist si eu la reprezentatiile voastre. Cred ca Gellu Naum v-ar aplauda cu incintare infinita. :)
RăspundețiȘtergereDomnului Gellu Naum ii datoram toate cele de mai sus. Iar ca licurici n-ai voie sa asisti la reprezentatii, musai sa-ti gasesti un travesti mai galagios! :)) Aici e la mare cautare taraboiul de mai multe voci!
ȘtergereAvem si noi Apolodor, intr-o editie mai noua aparuta la Paralela 45. Vezi ca daca iti place Gellu Naum, tocmai s-a re-editat cea mai putin cunoscuta carte a lui, tot in versuri, Cel mai mare Gulliver, la ed Arthur. Eliza inca refuza chestiile in versuri, mai asteptam putin pentru Apolodor, desi sunt sanse mari sa ii placa pentru ca a fost fan al filmului cu Pin-Pin, pinguinul calator (un film animat romanesc mai vechi).
RăspundețiȘtergereWow, multumesc!! Nici despre reeditarea lui Naum nu stiam, nici despre Pin-Pin!
ȘtergerePentru frumoase aduceri aminte ,ar trebui sa inregistrezi toata aceasta reprezentatie,asta pentru ca mai tarziu,sa aveti ce depana la o ceasca cu ceai.
RăspundețiȘtergereMomentele acestea sunt atat de pretioase incat nu le pot trai la intensitate maxima decat protagonistii.Freamatul,implicarea,trairea nu se poate descrie in cuvinte!
Ca
spectator,nu poti decat a te bucura de asa tablou.
Da, sunt momente tare frumoase. Cateodata ma intreb daca frumusetea lor nu sta tocmai in... micime, in delicatete, in faptul ca-s volatile. :)
ȘtergereImi place tare mult cum povestesti! Cred ca a fost o distractie pe cinste la voi.
RăspundețiȘtergereMultumim, Valentina!
ȘtergereCe scena faina, pare desprinsa din La Medeleni :) Astept si eu momentul propice pentru Apolodor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere